Startul campaniei „Și mama reciclează!” a fost dat în conferința de presă organizată în data de 30 iunie 2016. Evenimentul a reunit invitaţi speciali din ţară şi străinătate, dar și jurnalişti de radio, presă scrisă, online şi bloggeri. Alături de organizatorii campaniei, au luat cuvântul în cadrul conferinței: Maarten Labberton, Director Packaging Group al Asociației Aluminiului din Belgia, Bogdan Constantinescu, Asociat Pro Recycling, și Ionuț Mușetoiu, reprezentantul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Generală Deșeuri.
Evenimentul a avut loc la Café Zodiac din incinta hypermarketului Auchan Drumul Taberei. Le mulțumim tuturor pentru participare!
Eco Can este un proiect lansat în anul 2016, prin care CANPACK RECYCLING încurajează consumatorii să recicleze dozele de aluminiu. În prezent, se desfășoară două campanii la nivel național, în cadrul cărora puteți câștiga premii atractive.