Evenimente

+

UNTOLD 2019

Perioada: 1 – 4 iulie 2019 Peste 372.000 de participanți 60.083 de doze colectate Parteneri: GreenPoint Management și Ursus Cel mai important festival de muzică din România a fost și anul acesta un adevărat succes pentru reciclarea dozelor din aluminiu. Nu de puține ori s-au format cozi la cele 5 aparate puse la dispoziția participanților

+

diMANSIONS

Perioada: 19 – 21 iunie 2019 3500 de participanți, 500 de doze colectate Parteneri: GreenPoint Management și Ursus Festivalul diMANSIONS, organizat la castelul Miko din Olteni, Covasna, a fost primul dintre evenimentele la care am participat în vara anului 2019 pentru popularizarea rețelei EcoCan. Deși pentru majoritatea participanților un asemenea aparat reprezenta o noutate, iar vremea

+

Neversea 2019

Perioada: 14 – 16 iunie 2019 Peste 240.000 de participanți 14.573 de doze colectate Parteneri: GreenPoint Management și Peroni 2019 a adus prima noastră participare la mai mare festival organizat pe plajă în România. Reacția multora dintre participanți a fost impresionantă – aceștia introduceau dozele în aparate doar pentru a le recicla, fără să se aștepte

+

Recicleaza si castiga cu Ursus la Untold

Can Pack Recycling SRL şi Ursus Breweries S.A, au organizat în perioada 02.08 .2018 – 05.08.2018 campania de informare, conștientizare și stimulare a colectării selective a dozelor de aluminiu “Recicleaza si castiga cu Ursus la Untold“. Partenerii campaniei “Recicleaza si castiga cu Ursus la Untold “: Asociatia Non-Profit Alucro si Greenpoint Management SA În cadrul campaniei

+

Oktoberfest 06.09. 2018 – 16.09.2018

Can Pack Recycling SRL şi Ursus Breweries S.A , au organizat in organizat în perioada 06.09. 2018 – 16.09.2018 campania de informare, conștientizare și stimulare a colectării selective a dozelor de aluminiu “. Partenerii campaniei “ Recicleaza si castiga cu Ciucas la Oktoberfest“ sunt : Asociatia Non Profit Alucro si Greenpoint Management SA În cadrul

+

ExtravaCANza – Si mama recicleaza!

„ExtravaCANza – Si mama recicleaza!” se desfasoara in zilele 14-16, 21-23 si 28-30 iulie pe plaja Flora din statiunea Mamaia. Campania presupune colectarea dozelor din aluminiu de catre turisti si reciclarea acestora intr-un aparat inteligent, care le permite sa vada cate doze au introdus si, pe baza bonului emis de aparat, sa isi aleaga unul

+

Premiu de Excelență pentru „Și mama reciclează!”

Campania „Și mama reciclează!” a primit în această lună Premiul de Excelență în cadrul celei de-a cincea ediții Romanian CSR Awards. Gala dedicată acțiunilor de responsabilitate socială a reunit la Palatul Ghica organizații și companii care în 2016 au implementat proiecte menite să ajute la îmbunătățirea, pe termen lung, a calității vieții românilor.   Lansată

+

Un nou prag atins în campanie

600.000 de doze au fost colectate până la finalul lunii martie 2017, în cadrul campaniei „Și mama reciclează!”. Volumul de doze strâns a înregistrat o creștere în martie, pe fondul unui trend ascendent al consumului de băutură la doze odată cu venirea primăverii și a unui interes mai mare al participanților pentru reciclare. În topul

+

Acțiune de informare în 8 magazine Auchan din ţară

În perioada 9-11 decembrie 2016, colegii noştri au fost prezenți în opt magazine Auchan din țară pentru a informa publicul despre campania “Și mama reciclează!”. Acțiunea de informare a avut loc în trei hypermarket-uri Auchan din București, Cluj, Oradea, Suceava, Târgu Mureș și Constanța, magazine în care clienții au fost invitați să folosească aparatele de

+

“Şi mama reciclează!” la festivalul Viața Verde în București

În acest weekend 16-18 septembrie, unul dintre aparatele noastre de colectare a fost amplasat în Parcul Izvor din București, în cadrul festivalului Viața Verde. Promoterii campaniei au fost acolo pentru a informa publicul despre campania „Și mama reciclează!” și despre reciclare. Le mulțumim tuturor pentru implicare și participare. Festivalul ECO intitulat „Viaţa Verde” a fost